Verucile sau negii – ce sunt, tratament, tipuri
Verucile sau, în termeni populari, negii, reprezintă excrescențe la nivelul pielii. Conform studiilor de specialitate, unul din patru oameni s-au confruntat de-a lungul vieții cu această afecțiune, fiind considerată una dintre cele mai comune probleme ale pielii. De asemenea, apariția acestor veruci este determinată de virusul papillomavirus (HPV). În cele ce urmează vom discuta mai pe larg despre ce înseamnă verucile, de ce apar, care sunt tipurile, dar și care este diagnosticul și tratamentul recomandat de specialiști pentru tratarea afecțiunii.
Despre veruci. Ce sunt acestea?
După cum am precizat, verucile sunt mici excrescențe benigne, adică noncanceroase, care apar la suprafața pielii. Ele pot fi localizate atât în zona mâinilor, mai exact pe degete, dar și la degetele de la picioare. Din păcăte, negii pot fi contagioși, o persoană se poate infecta prin contactul direct cu pielea unei persoane infectate sau, de asemenea, prin atingerea unei suprafețe contaminate. Însă, verucile nu apar imediat după infectare, ci la câteva săptămâni. De știut este faptul că verucile sunt inofensive în majoritatea cazurilor și, uneori, pot dispărea de la sine.
Persoanele cu sistem imunitar slăbit din cauza HIV/SIDA sau din cauza cancerului sunt predispuse la apariția acestor negi. De altfel, același lucru se întâmplă și în cazul copiilor sau adolescenților.
Tipuri de veruci
Verucile pot fi de mai multe tipuri. În cele ce urmează vom discuta despre fiecare tip în parte, astfel:
- Veruci comune: Verucile comune se întâlnesc adesea la nivelul degetelor de la mâini și de la picioare. Însă, în anumite cazuri, acestea pot apărea și ăn alte zone ale corpului.
- Verucile plantare: Acest tip de veruci apare pe talpa piciorului. În comparație cu verucile comune, acestea se dezvoltă direct în pielea, nu deasupra acesteia.
- Verucile plane: Acestea apar la nivelul feței, pe brațe și pe coapse. Culoarea acestora diferă, pot fi roz, galbene sau maronii, în anumite cazuri de culoarea pielii.
- Verucile Filiforme: Acest tip de veruci sunt localizate în jurul nasului și al gurii, iar în anumite cazuri sub bărbie sau pe gât. Dimensiunea lor este mică, luând forma unor crescături lunguiețe, de culoarea pielii.
- Veruci Periunghiale: Veurile periunghiale apar sub unghie, dar și în jurul acestora. Din păcate, acestea sunt foarte dureroase, ducând la deformări la nivelul unghiilor.
Așadar, cele mai des întâlnite tipuri de veruci sunt verucile comune sau după cum mai sunt numite, veruci vulgare, și verucile plantare.
Tratament în cazul negilor/veruci
În tratarea verucilor, dermatologii apelează la mai multe modalități de înlăturare a verucilor. Cele mai utilizate tehnici sunt crioterapie, tratamentul cu laser și tratament cu acid salicilic sau alte substanțe chimice.
Ce este crioterapia?
Crioterapia este o tehnică care utilizează frigul pentru înlăturarea verucilor. În dermatologie, specialiștii preferă azotul lichid, acesta fiind aplicat sub forma unui spray. Această tehnică este folosită mai ales în cazul verucilor plantare. De asemenea, principalul avantaj al crioterapiei este faptul că aceasta permite tratarea mai multor leziuni într-o singură sedință.
Tratamentul cu acid salicilic
Tratamentul cu acid salicilic sau alte substanțe se utilizează în cazul verucilor localizate la nivelul mâinilor. Această metodă constă în aplicarea zilnică a unui gel sau o soluție pe neg pe o perioadă de timp.
Intervenția chirurgicală
Intervenția chirurgicală nu este o opțiune pentru care specialiștii optează des deoarece riscul de recurență este crescut. Cu toate acestea, intervențiile chirurgicale pot fi soluția pentru negii de mari dimensiuni.
Cum prevenim apariția negilor?
Specialiștii de la Podoline vă sfătuiesc să țineți cont de următoarele aspecte pentru a reduce riscul apariției negilor:
- Nu folosiți lucrurile personale ale unei persoane infectate ( de ex. prosop, haine, șosete etc)
- Nu atingeți pielea sau negii altcuiva
- Pentru a evita apariția negilor în altă parte a corpului, nu rupeți sau zgâriați negii deja existenți
Podoline – Primul centru medical din București specializat în îngrijirea afecțiunilor piciorului
Specialiștii de la Podoline susțin prevenția, diagnosticul corect și un tratament personalizat pentru fiecare. Echipa noastră dispunse de aparatură specializată astfel încât putem să ne deplasăm la locația pacientului pentru a-i oferi tratamentul necesar. Specialiștii noștri vă oferă soluții pentru calmarea durerii, tratarea infecțiilor fungice sau a deformațiilor piciorului.
Leave a reply
[…] podoline.ro […]
ReplyAm ajuns la Podoline intr-o situatie de-a dreptul disperata, nu mai puteam sa calc fara durere, avand o multitudine de veruci. Pot spune cu sinceritate ca dupa prima sedinta situatia s-a amelorat vizibil, iar dupa cateva sedinte cu ajutorul unor metode, tehnici si aparaturi moderne am ajuns la stadiul de vindecare completa. Multumesc din toata inima intregii echipe de la Podoline, pentru profesionalismul, rabdarea si empatia de care au dat dovada! Recomand cu incredere Podoline!
Reply