WORKSHOP INTENSIV 15-17 septembrie | Îngrijirea modernă și multidisciplinară a piciorului

Sunt Maria Dan, asistent medical si formator dedicat îngrijirii picioarelor și sănătății acestora și te invit la workshop-ul dedicat îngrijirii moderne și multidisciplinare a piciorului

  • Locație: Clinica Podoline | Strada Nicolae Iorga nr. 31, București.
  • Coordonator: Maria Dan – Fondator & Master trainer.
  • Workshopul include teorie, observație clinică, activități practice și simulări de cazuri reale, abordând subiecte precum podiatria, anatomia piciorului, afecțiuni frecvente și managementul acestora;
  • Public țintă: Asistenți medicali, kinetoterapeuți;

ZIUA 1 - BAZELE ÎNGRIJIRII MODERNE A PICIORULUI

    Teorie + observație clinică:

    • Ce este podiatria și cum schimbă îngrijirea pacientului;
    • Anatomia și biomecanica piciorului;
    • Afecțiuni frecvente: picior diabetic, monturi, bătături, unghii încarnate;
    • Evaluarea corectă a piciorului – metode și instrumente;
    • Prevenția complicațiilor și importanța igienei;
    • Hands-on clinic: observarea cazurilor reale, discuții în timp real cu Maria Dan;
    • Invitat: Asistent Clementina Ilinca, ora 14:00

    ZIUA 2 - CAZURI REALE ȘI ABORDĂRI PRACTICE

      Activitate clinică + analiză aplicată:

      • Managementul piciorului diabetic și al leziunilor cronice;
      • Alegerea încălțămintei și a ortezelor potrivite;
      • Rolul comunicării interdisciplinare;
      • Hands-on clinic: participanții urmăresc intervențiile zilnice, cu explicații și întrebări în timp real;
      • Prezentarea și discuția detaliată a cazurilor selectate;
      • Invitat: Dr. Cosmin Buzilă, orele – 15.30-16:00

      ZIUA 3 - INTEGRAREA CUNOȘTINȚELOR ȘI PREGĂTIRE PROFESIONALĂ

        Simulări + orientare practică:

        • Îngrijirea pe termen lung a pacientului cu afecțiuni ale piciorului;
        • Cum documentăm corect cazul și urmărim evoluția;
        • Simulări de cazuri: propunerea unui plan de îngrijire complet;
        • Discuții cu Maria Dan despre realitățile clinice și provocările din practică;
        • Feedback personalizat pentru fiecare participant;
        • Invitat: prof. Daniela Săndescu

        Lectori

        Dr. Marius Uscatu

        Dr. Marius Uscatu - medic specialist ortopedie traumatologie

        Cu o formare în Franța și peste 20 de ani de practică exclusivă în chirurgia ante-piciorului, Dr. Uscatu este unul dintre puținii medici români supra-specializați în acest domeniu extrem de specific, dar esențial pentru sănătatea piciorului.
        A tratat cu succes peste 3.000 de pacienți, obținând rezultate remarcabile în corectarea deformărilor structurale ale piciorului, inclusiv monturi sau alte afecțiuni frecvent întâlnite în practică.

        În cadrul workshop-ului Podoline, Dr. Uscatu va aborda un subiect extrem de relevant pentru profesioniștii din îngrijirea piciorului: unghia încarnată.
        Vei afla când este indicată intervenția chirurgicală, care sunt greșelile frecvente în abordarea cazurilor, dar și cum pot colabora eficient podiatrul, specialistul în îngrijirea picioarelor și chirurgul pentru a oferi pacientului cea mai bună soluție, fără complicații recurente.

        Dr. Cosmin Buzila

        Dr. Cosmin Buzilă - medic primar în chirurgie vasculară și medic specialist în chirurgie cardiovasculară

        Dl. doctor Buzilă aduce în prim-plan cele mai importante informații despre prevenție, diagnostic precoce și managementul afecțiunilor vasculare.
        Dr. Buzilă are o experiență vastă în tratamentul patologiilor vasculare complexe și este implicat activ în salvarea membrelor afectate de complicații ale diabetului. Prin abordarea sa clară și practică, ne va ajuta să înțelegem cum putem acționa eficient ca parte dintr-o echipă multidisciplinară.

        Clementina Ilinca

        Clementina Ilinca - asistent medical generalist

        Clementina Ilinca este asistent medical generalist și una dintre pionierii îngrijirii picioarelor în România. A fost prima care s-a dedicat exclusiv acestui tip de îngrijire, contribuind la dezvoltarea unei abordări moderne și specializate în tratarea afecțiunilor piciorului. Cu o vastă experiență în managementul plăgilor și îngrijirea pacientului, Clementina este apreciată pentru profesionalismul și dedicarea sa.

        Daniela Sandescu

        Daniela Săndescu - profesor metodist în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București și cadru didactic titular la Catedra de Nursing a Școlii Postliceale Sanitare „Fundeni”.

        Cu o experiență profesională de peste 25 de ani în domeniul medical, din care peste un deceniu în secția de chirurgie generală a Spitalului de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, doamna Săndescu combină expertiza clinică solidă cu o pasiune profundă pentru educația sanitară. Este licențiată în Asistență Medicală Generală, Drept și deține un master în Managementul Serviciilor Sociale și de Sănătate. Ca formator și mentor pentru viitoarele generații de asistenți medicali, promovează constant abordările moderne și colaborative în îngrijirea pacientului.

        Dan Petre - specialist în tratarea leziunilor complexe

        Diplomă de participare & Oportunitate de angajare

        • Participanții primesc o diplomă de participare eliberată de Podoline.
        • Cei interesați de o carieră în domeniu pot fi selectați pentru interviuri de angajare în cadrul clinicii;
        • Speakeri cu renume în domeniu;

        Ce vei învăța concret:

        • Cum să evaluezi și să abordezi profesionist afecțiunile piciorului;
        • Cum să colaborezi eficient într-o echipă multidisciplinară;
        • Cum să aplici principiile moderne de podiatrie în practică;

         

        Citește mai multe despre „Abordarea multidisciplinară a piciorului

        Înscrieri & Detalii: Locuri limitate în fiecare serie!


          logo Podoline
          Prezentare generală a confidențialității

          Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.